Fenomenul Rosia Montana vazut altfel

 

Ma bucur de fiecare data cand vad ca din ce in ce mai multi oameni devin sensibili si isi exteriorizeaza pozitia impotriva proiectului de exploatare a aurului si altor metale din regiunea Rosia Montana.

Consider ca nici un om dotat cu o ratiune cat de cat bazata pe principii de protectie a mediului nostru in care ne desfasuram viata (si deci implicit pe principiile de protectie a vietii) poate fi de acord cu desfasurarea unui proiect ca cel promovat de catre RMCG (ar trebui sa vorbim despre "Sistemul RMCG", in care intra si politicienii corupti, directorii de institutii de stat la fel de corupti si alti lobbyisti).

Prin urmare sustin implicit orice miscare sociala care se opune oricarei distrugeri a mediului nostru inconjurator si nu pot privi fara sa reactionez astfel de manifestari.

Realizez ca in momentul de fata chiar se intampla ceva important in societatea romaneasca. Imi doresc din suflet ca acest fenomen al capacitatii de protest si organizare al societatii sa nu fie ultimul, ci, din contra, sa fie doar inceputul unui nou stadiu in care societatea a ajuns dupa atatia ani de indobitocire comunista si pseudodemocratica. Astept de 23 de ani ca acest lucru sa se intample cu societatea romaneasca.

In acelas context trebuie insa, dupa parerea mea, discutate si alte aspecte care parca nu se regasesc in discutiile si discursurile publice care circula in mass media.

Fenomenul Rosia Montana are la baza opozitia fata de proiectul care doreste exploatarea aurului si altor metale cu utilizarea cianurii. Nimic greu de inteles pana aici.

Ce as vrea sa discut aici insa este incercarea de a raspunde la intrebarea "Cat de credibili suntem cand demonstram impotriva unei exploatari de aur, daca stilul nostru de viata pe care l-am adoptat, necesita in sine enorme cantitati de aur sau de materiale pretioase?"

Cuvantul "aur" poate fi inlocuit de orice alt cuvant sau termen, ca de exemplu "energie elctrica nucleara" sau "resurse fosile" sau "produse agro-industriale". Principiile raman aceleas.

 

Raspunsul la intrebarea de mai sus il gasim raspunzand la cateva dintre intrebarile care compun intregul ansamblu ce ar trebui vazut in detaliu, cateva exemple:

1. Pentru ce avem nevoie de aur (si alte metale pretioase) in societatea noastra?
2. Putem sa ne dispensam de aur sau materiale similare in viata noastra de zi cu zi ?
3. Vrem sa utilizam aurul mai departe in viata de zi cu zi/
4. De unde sa procuram aurul de care avem nevoie?
5. Ce criterii de exploatare ar trebui sa existe ca sa utilizam aurul?
6. Cu ce se deosebesc locatiile de exploatare "din fata casei" fata de cele indepartate de de noi de pe glob?
7. Avem dreptul sa folosim aur care provine din alte regiuni din care stim ca exploatarea se efectueaza la fel ca in cazul planificat la Rosia Montana?
8. Cum poate arata un model economic in care un asemenea impact distrugator asupra mediului al exploatarii unor substante sa se regaseasca in pretul materiei prime, substantei sau obiectului finit pe care il cumperi?

 

Hai sa incercam sa dam niste raspunsuri:

1. Pentru ce avem nevoie de aur(si alte metale pretioase) in societatea noastra "moderna"?

Aurul a fascinat din "totdeauna" oamenii. Evident de cand omul a invatat sa-l extraga din minereu. Aurul a inlocuit alte materiale pe care oamenii le foloseau pt schimbul de marfa. Aurul a fost pana in urma cu doar cateva decenii factorul prinicipal al economiilor moderne, preturile reflectand valoarea aurului. Decuplarea preturilor marfurilor tranzactionate pe burse de valoarea aurului s-a efectuat cu doar putine decenii in urma. Cine avea aur avea si bunastare materiala si putea implicit sa-si asigure familia si viitorul. Aurul a fost (si inca mai este) ravnit de regii, de capii bisericii, de oamenii de rand, de dinastii intregi, de natiuni. Si la fel nu trebuie sa uitam ca cele mai mari atrocitati omenesti au fost infaptuite prin urmare fie in numele religiei sau in numele obtinerii aurului pentru imbogatire. Sa nu uitam ca (numai ca exemplu) intreaga America de Sud a fost casapita de conchistadori in numele religiei si implicit a furtului aurului de la populatiile sudamericane.

Istoria umana nu poate fi conceputa fara indeletnicirea extragerii de cupru, fier sau aur.

Astazi aurul are doar o importanta economica asemanatoare cu cea a altor metale tranzactionate la burse.

 

2. Putem sa ne dispensam de aur sau materiale similare in viata noastra de zi cu zi ?

Aurul este un material esential in industriile care s-au dezvoltat in ultimii ani de zile: telefonie mobila, calculatoare, catalizatoare la autoturisme, etc. Daca azi s-ar opri orice productie de aur, societatea moderna s-ar prabusi imediat. Dependenta societatii moderne de aur si alte metale pretioase este la fel de directa si mare ca cea de resurse fosile. Agricultura "moderna" necesita niste cantitati exorbitante de energii fosile. Goana dupa resurse fosile si razboaiele din ziua de azi, care se duc pentru resursele fosile sunt mai putin importante pentru transport in sine, cat direct pentru hrana produsa de industria agro-alimentara. Aurul este doar o mica componenta a acestui sistem mondial.

 

3. Vrem sa utilizam aurul mai departe in viata de zi cu zi?

Raspunsul la aceasta intrebare este sinonim cu raspunsul la intrebarea: "Vrem sa pastram stilul nostru de viata actual sau vrem sa-l schimbam?"

Din punctul meu de vedere nu exista nici un dubiu. TREBUIE sa ne schimbam stilul de viata. Nu o putem face intr-un mod "soft"asa cum anumiti economisti vor sa ne faca sa credem ca ar fi posibil, neschimband radical ceva la sistemul economiei de piata. Sa fiu aici cat se poate de bine inteles: sunt si raman un adept al economiei de piata. Nu sunt de loc de acord cu un sistem economic planificat sau dirijat de o gasca de oameni. Istoria comunista ne-a invatat ca un asemenea sistem economic poate exista doar corelat cu o dictatura.

Viata pe care o ducem azi nu o putem concepe fara utilizarea aurului si a metalelor pretioase. Atata fantezie nu am incat sa-mi pot inchipui societatea noastra actuala fara aur. Nu ma refer aici la utilizarea aurului in scopul afisarii opulentei, asa cum este practicat peste tot in lume (cupole de biserici aurite, bijuterii din aur, verighete, scaune aurite, etc.). Evident ca o asemenea utilizare a aurului poate fi oprita in orice moment fara ca societatea sa sufere modificari majore.

Altfel arata insa lipsa aurului in industriile mai sus mentionate. Lipsa aurului, nu numai ca ar duce la o explozie imediata a preturilor produselor de care suntem azi aproape "dependenti" (laptopuri, telfoane mobile, sateliti, semafoare, computertomografe, defibrilatoare, etc), dar ar duce la o prabusire instantanee a economiei. Suntem constienti de asta? Putem lua asta in discutie? Suntem dispusi sa trecem atat de repede printr-o asemenea schimbare?? Eu cred ca majoritatea nu vrea acest lucru. Obisnuinta fiind elementul cheie pentru stagnare. Eu insa imi doresc aceasta schimbare.

 

4. De unde sa procuram aurul  pentru a mentine industriile de care avem nevoie?

In cazul in care societatea nu doreste nici o schimbare, adica nu este dispusa sa modifice conexiunile economice, care duc la "necesitatea"exploatatiilor aurifere (si de alta natura asemanatoare) ele trebuie procurate din alta parte. Care este acea "alta parte". Azi noi, europenii, nu mai putem trimite conchistadori in jurul lumii sa casapeasca popualtii indigene si sa le fure aurul. La fel este inca prea costisitor sa procuram aur de pe alte planete (se discuta in cel mai serios mod acest aspect si "cucerirea" altor planete nu prea are un scop nobil, ci tot unul pur economic: resurse naturale necesare pe pamant, cu cat mai ieftine cu atat mai bine (pentru producatori)).

Alta varianta, si singura posibila in momentul de fata, este sa cumperi aurul de care ai nevoi din alte parti ale lumii. Astfel devii tu insuti, utilizator al laptopurilor, telefoanelor mobile, al satelitilor, defibirlatoarelor, computertomografelor, parte din sistemul de "baieti destepti" care cauta si exploateaza cu cianura astfel de metale in toate colturile lumii. Devii la fel de "murdar, corupt si avar de bani" ca si cei care azi consituie sistemul "RMGC". Faci si tu parte din sistem. Pana la urma trebuie sa realizam ca noi toti facem parte din acest sistem corupt. Fie ca producator sau ca utilizator al produselor generate de acest sistem. Nu poate fi facuta nici o diferenta. Ca vrem sau ca nu vrem asta este realitatea, indiferent cat de frumoasa ne-o imaginam pentru propriile iluzii.

 

5. Ce criterii de exploatare ar trebui sa existe ca sa utilizam aurul?

Daca concluzionam pana aici voit simplist "Fenomenul Rosia Montana", care a reusit sa aduca in strada atat de multi demonstranti, el se rezuma doar la a protesta impotriva unei metoda de prelucrare (cea cu cianura) si impotriva desfasurarii intr-o locatie (Rosia Montana). Dar poate fi asta suficient?

Nu am auzit nicaieri strigadu-se "sa nu mai utilizam produse care contin aur", sau "sa ne aruncam bijuteriile la gunoi", sau "sa daramam cupolele bsericilor care contin foite de aur".

Imi aduc aminte de protestele Greenpeace din anii 90 din Germania si solicitarea lor sa fie boicotate toate benzinariile SHELL, pt ca aceasta companie vroia sa scufunde simplu niste platforme petroliere expirate in Marea Nordului. Efectul si reactia oamenilor a fost foarte benefica pt. acea actiune. Oamenii chiar au boicotat (cel putin in Germania) benzinariile Shell si au obligat firma sa recurga la metode de reciclare ale platformelor petroliere. Dar asta nu a schimbat mai nimic in comportamentul consumatorilor de benzina si motorina. Ei s-au dus in timpul boicotului la benzinariile invecinate de la Total, Esso (Exxon) sau altii si au consumat mai departe energie fosila fara sa-si schimbe in vreun fel comportamentul.

Provoaca fenomenul Rosia Montana in randul oamenilor reactii la fel de superficiale? Azi demonstram si maine continuam fiecare viata fara sa schimbam nimic ? Sper ca NU.

Nefiind inginer de mine, nu ma pot pronunta asupra unor criterii de excavatie, nu ma pot pronunta asupra aspectului economic, atata timp cat stiu ca preturile in sine sunt distorisionate si nu contin paguba pe care produsul o provoaca mediului nostru de viata in timpul productiei sale. Singurul lucru pe care il stiu este ca noi, consumatorii ar trebui sa ne indepartam de la orice fel de linie de productie care la finalul ei lasa un munte de probleme nerezolvate. Ma refer aici la decantoare de cianura in cazul exploatatilor aurifere, ma refer aici la deseurile nucleare care se ingoapa in saline sau in alt fel de caivtati geologice sau sa se arunca direct in oceane ( ma refer la exemplul de mai sus incare o platforma petroliera se dezafecteaza fiind aruncata in mare in mod "legal").

Prin urmare pentru mine criteriul de baza pentru orice actiune economica, implicit si cea de extragere a unui metal pretios, trebuie sa fie includerea in pretul produsului a intregii pagube pe care el o provoaca mediului.

 

6. Cu ce se deosebesc localtiile de exploatare "din fata casei" fata de cele indepartate de pe glob?

Daca totusi inca nu vrem sa renuntam la utlizarea aurului sau nu putem si nici macar nu vrem sa trecem la o utilizare mai chibzuita a acestui metal, atunci trebui sa ne hotaram de unde cupmaram aurul. Nu-I asa ? Cumparand-ul stim acum ca trebuie sa achizitionam si o distrugere impresionanta a mediului natural de undeva din lumea asta. Nu mai putem inchide ochii sunand ca noi achizitionam doar aurul, negandindu-ne la sterilul sau lacurile de cianura. Preferam sa achizitionam aur pt industriile noastre din locatii cat mai indepartate care sa nu ne afecteze in vreun fel ? Ignoram atunci ca si noi la randul nostru (Rosia Montana) reprezentam pentru altii o locatie cat mai indepartata. Pentru mine nu poate exista o diferenta intre o locatie din Ghana, Canda, Peru sau Romania. In jurul fiecarei locatii traiesc oameni (parinti care lucreaza, copii care merg la scoala, bunci care isi fac grija de nepotii lor, etc.), in jurul fiecarei locatii exista acelasi risc ca mediul natural, si implicit mediul nostru inconjurator de viata sa fie contaminat si sa nu mai fie utilizabil pentru generatile urmatoare. Exemplele cu toate accidentele din istoria extragerii aurifere sunt un morman de dovezi ca omul nu este in stare sa extraga aur in vreun fel protejand mediul. Ne poate pasa sau nu. Noi hotaram. Acum. C cand cumparam aur, cand cumparam si utilizam produse care contin aur sau alte metale pretioase, hotaram ce distrugere de mediu dintr-o locatie de pe glob o sustinem. Nu ne putem sustrage acestei responsabilitatie.

 

7. Avem dreptul sa folosim aur care provine din alte regiuni din care stim ca exploatarea se efectueaza la fel ca in cazul planificat la Rosia Montana?

Evident ca NU. Concluzia mea este ca nu poate exista nici o diferenta intre o locatie din fata casei sau una din Peru (numai ca exemplu). Pentru fiecare locatie trebuie luptat si combatuta distrugerea mediului. Nu exista nici o prioritate in cea ce priveste locatia.

Vreau sa cred ca fenomenul Rosia Montana nu se opreste doar in fata casei si este nepasator la ce se intampla in alte colturi ale lumii unde se extrage aur in acelasi fel.

 

8. Cum poate arata un model economic in care un asemenea impact distrugator asupra mediului al exploatarii unor substante sa se regaseasca in pretul materiei prime, substantei sau obiectului finit pe care il cumperi?

Roata nu trebuie inventata de doua ori. Avem doar nevoie sa ne uitam imprejur si sa vedem ce concepte au dezvoltat altii si sa vedem daca nu cumva propunerile lor se potrivesc ca solutii pentru poroblemele pe care le avem noi.

In anii 90 la Institutul Wuppertal din Germania, care la acel moment era condus de catre Prof. Weizsaecker (frate al fostului Presedinte al Germaniei), Prof. Schmidt-Bleek a dezvoltat asa numitul MIPS. Mai exact MIPS inseamna "Material Input per Service Unit". Cu acest indicator, Schmidt-Bleek a dat oricarui produs sau serviciu o valoare a distrugerii mediului pe care o provoaca (un alt calcul asemanator, dar mai putin edificator, este "ecological footprint") incepand cu prima sapatura dupa sterilul respectiv.

[Un exemplu simplu ar fi MIPSul unei verighete de cca 20 gr de aur. Pentru a produce aceasta cantitate de aur este nevoie de dislocarea a cel putin 500kg de steril (in aceasta medie fiind incluse toate dislocarile necesare, iincepand de la excavatia directa pt minereu cat si cele indirecte pt islazurile de decantare, drumuri de acces, etc). In cazul Rosia Montana unde la tona de minereu se gasesc doar 0,9 grame de aur MIPSul ar fi mult mai mare.]

Practic Schmidt-Bleek paraseste idea de a analiza doar efectele distrugatoare asupra mediului la sfarsitul procesului de productie al unui produs sau serviciu si bilanteaza inputul de "natura" dislocata (roca, sol, apa si aer) in produsul analizat. Asa un autoturism mediu de cca 1500 kg (un VW Golf de exemplu) poate avea un MIPS de 30.000 kg de natura dislocata/distrusa.

Gandind aceasta evaluarea simpla si foarte realista a distrugerii mediului ca un gen de taxa pe valoare adaugata ecologica, preturile intr-o economie de piata s-ar schimba radical. Consumatorul ar plati direct intreaga paguba pe care fabricarea produsului a creat-o pana la momentul achizitiei, el urmand sa plateasca pentru utilizarea lui in continuare si pentru dezafectarea lui in componente reciclabile. In acest sens cei de la Rosia Montana ar trebui sa-si ia cu ei "acasa" (adica pe pietele unde ar vinde aurul extras din Rosia Montana) si cianura pe care au folosito.

Exista natiuni (Suedia, Danemarca, Germania) care partial, in anumite domenii au preluat acest gen de calcul econmic al preturilor produselor. 

Intr-o asemenea economie de piata in care MIPSul ar fi etichetat si inclus in pret ca un fel de TVA flexibil (MIPSul unui kg de lapte difera drastic fata de MIPSul unui kg de ulei de ungere pt motoare), produsele care astazi sunt poluatoare dar ieftine, pentru ca pretul distrugerii mediului inconjurator nu este inclus in pret, ar deveni extrem de scumpe. Cererea pietei ar reglementa atunci oferta si produsele mai putin distrugatoare dpdv al distrugerii mediului ar fi accesibile si mai mult utilizate decat in acest moment.

Concluzii si dorinte

1. Mi-as dori ca demonstratiile de sustinere a Rosiei Montane impotriva proiectului RMGC sa fie doar inceputul unei dezbateri pe asemenea teme. Pentru mine problema de baza nu este direct distrugerea locatiei  Rosia Montana prin mineritul aurifer, ci implementarea unei economii de piata care sa nu permita aparitia unor asemenea proiecte oriunde in lume si care sa genereze preturi pentru produsele comercializate care contin deja distrugerea mediului inconjurator. Practic nimeni nu ar mai cumpara asemenea produse scumpe.

Este ridicol ca in ziua de azi la facultatile de studii economice inca se mai predau modelele economice de piata care nu includ in preturile produselor distrugerea mediului.  Actualele modele economice, practicate in mai toate tarile din UE si din lume, permit si chiar promoveaza excluderea acestor cheltuieli din pretul produsului, distrugerea mediului fiind lasata pe seama intregii populatii si nu doar pe seama celor care utilizeaza acel produs poluator.

2. Demonstratiile de sustinere pt Rosia Montana nu au nici o valoare, daca nu este in acelasi timp atrasa atentia asupra necesitatii schimbarii radicale a abordarii noastre actuale asupra resurselor naturale de oriunde din lume si a cailor prin care putem schimba ceva in modelul economic pe care il utilizam.

 

3. Noi, demonstrantii trebuie sa ne declaram solidari cu toate locatiile de pe glob care sunt in aceeasi situatie si sa ne distantam de la utilizarea absurda a aurului si altor metale pretioase.

 

4. Poate reusim sa dam de gandit la cat mai multi.

Apararea peisajelor agro-pastorale din Moieciu de Sus

Adoram cu totii sa alergam pe cararile montane de la noi din tara. Iubim muntii si ne simtim atrasi de peisajele magnifice si trairile pe care acesta ni ofera.

Ne bucuram cand vedem specii de plante rare, cand descoperim izvoare din care putem sa bem apa cristalina din munte nestingehrit. Ne bucuram, cand vedem ursi si lupi care au devenit atat de rari in alte tari. Ne bucuram cand alergam prin paduri virgine secualre si ptem sa mirosim prospetimea aerului imbibat cu toate mirosurile ei. Ne consideram iubitori si protectori ai naturii. Doar suntem alergatori montani.

In acelasi timp suntem consternati cand vedem cum unii dintre concetatenii nostri distrug aceste superbitati evoluate in natura. Defrisari exagerate, constructii hidoase in cele mai frumoase si labile locuri din munti, cai de acces pentru autoturisme in cele mai indepartate colturi din munti. Ne gandim cum este posibil asa ceva. Incercam sa cautam un vinovat, incercam sa ne varsam supararea si indignarea pe cel care taie sau pe cel care construieste distrugand natura. Este oare chiar atat de simplu de gasit un vinovat? Evident ca nu.

In spatele fiecarei actiuni singulare care duce la taierea unui brad sau dislocarea unei roci ce sta in drumul unui drum se afla un asmablu intreg de hotarari si actiuni ce au precedat celei finale si ireversibile de distrugere. Exemple "din fata casei":

Moieciu de Sus, Mai 2012: Un investitor vrea sa inceapa lucrarile unui parc de distractie in satul Moieciu de Sus exact in cadrul unui sit natural cunoscut satenilor sub denumirea "La Chisatoare". Situl reprezinta un izvor de ape minerale cu formare de tufuri calcaroase. Conform directivei habitatelor CE un asemene sit reprezinta un habitat natural de exceptie, ce ar trebui pus sub protectie si declarat monument al naturii.  Satenii se rzzvratesc si opresc activitatea buldozerului. Lucrarile se impotmolesc. Apare televiziunea. Stirea este pe mai toate posturile TV. Totusi, formal si din punct de vedere administrativ pare a fi totul in regula. La o prima vedere. Investitorul flutura la fiecare intalnire un teanc de documente, avize si aprobari. Actele "sunt beton". Se strang peste 500 de semnaturi din satul Moieciu de Sus impotriva investitiei. Noi insa nu ne lasam batuti asa usor. Centrul de Ecologie Montana (CEM) se implica si incepe sa urmareasca firul hotararilor administrative inapoi in timp. Cream un site web www.moieciudesus.ro Cercetand, aflam ca incepand cu primul act semnat intre investitor si proprietarul terenului se comit o multitudinde de fapte care se afla la limita legii si care pot fi interpretate in varii feluri. Fiecare parte in felul ei. Primaria emite avize favorabile investitiei. Ulterior o retrage. Consiliul Judetean emite autorizatie de construire bazandu-se pe avizele celorlalete institutii de stat, care dau astfel de avize pe banda rulanta fara sa stie exact ce fac si ce repercursiuni pota avea actiunile lor. Agentia de mediu joaca un rol important, dar nu-si retrage avizul. Consiliul Local hotaraste, ulterior, crearea unei rezervatii naturale de interes local in zona respectiva. Un mic pas in directia corecta. Investitorul nu vrea sa  ia in calcul noua rezervatie si ignora ofaerta de a-si muta amplasamentul. Se implica prefectura. Consiliul Judetean ramane e pozitie. CEM scrie zeci de adrese, participa la fel de fel de intalniri si sustine cauza satenilor care se opun acestei investitii care ar distruge unul dintre cele mai emblematice situri naturale ale satului. Prefectura nu cheama in instanta Consiliul judetean. Asa s-ar putea opri totul. .  CEM semneaza impreuna cu Prefectura si Primaria un acord pt demararea unor studii aprofundate ale florei sitului "La Chisatoare". Totul este in coada de peste.

Moieciu de Sus, Noiembrie 2012: Un alt investitor vrea sa inceapa lucrari cu privire la o investitie in constructia a nici mai mult nici mai putin de 5 microhidrocentrale pe Vale Moieciului. Trei dintre acestea pe Valea Popii in satul Moieciu de Sus. Ce inseamna acest proiect? Pentru unii o afacere senzationala, care face parte dintr-un amplu razboi de distrugere a majoritatii vailor de munte din Carpati. Valea Capra si dezastrul ecologic legat de construcita unor microhidrocentrale acolo este doar un exemplu sumbru, dar marcant pentru intregul soi de afacere. Investitii relativ modeste, cretificate energetice verzi banoase, si o tiparnita de bani in buzunar. Pentru ceilalti (localnici) inseamna un peisaj distrus, apa din rau secata, apa freatica scazuta, pesti disparuti, habitate distruse. Albii de rau afectate, daca nu chiar distorsionate, santier cu galagie mai multi ani de ziel.

 

Si din nou ne punem intrebarea: Cum este posibil asa ceva? Cum poate fi o distrugere a naturii, a peisajului si implicit a patrimoniului cultural local bazata pe avize si aprobari legale? CEM reia si aici firul aprobarilor si cerceteaza. Izvorul acestui demers merge ceva mai mult in timp. Primele demersuri au fost facute in 2008. De atunci si pana acum toti implicatii direct au tinut totul sub tacere. Sateni investeau in constructii pentru turism fara sa stie ca undeva ticaie o bomba cu ceas care ar urma sa le iroseasca toate investitiile. Totul de dragul unui investitor care se obliga "prieteneste sa asigure iluminatul public in schimb sub obladuirea primarului. Ce dragut. Vazand ca si in acest caz satenii se infurie si ca se strang din nou semnaturi, primarul o coteste de 180 de grade si nu mai sustine proiectul. Cem are intrevderei cu cei de la Agentia de Mediu. Se reuseste reincadrare proiectului, astfel incat investitorul este acum obligat sa parcurga alta procedura pentru a obtine avizul de mediu. O batalie castigata. Dar cum sta treba cu razboiul pe de-a intregul? Deocamdata liniste.

Si noi alergam savurand peisajul pe care inca il mai avem in fata ochilor. Tara Branului, si Moieciu de Sus implicit, inca ne mai ofera o multitudine de placeri optice, incepand de la fanetele pitoresti, hodaile traditionale, branza facuta sus la stana satului, si noi ne mai dorim sa revedem o arhitectura demna de locul asta minunat. O arhitectura traditionala autentica. Ne mai dorim sa vedme si rauri curate in care pensiunile si hotelurile sa nu-si mai verse apa menajera nefiltrata, ca sa mai putem pescui si noi un pastrav. Ne mai dorim sa vedem ca nu se mai abandoneaza suprafetele agricole si ca casele vechi nu mai raman in paragina.

 

Avem mult de lucru, avem si de unde invata. Din greselile partenerilor nostri din Alpi pe care le-au facut in ultimile decenii pana au invatat si ei care sunt valorile importante si de ce se bucura vizitatorii mai mult.

Centrul de Ecologie Montana elaboreaza in acest moment o strategie de dezvoltare durabila a satului Moieciu de Sus bazata pe ecoturism. Va fi mult de discutat, mult de intalnit, mult de schimbat. In captele noastre, in obisnuintele noastre si in actiunile noastre….ca sa mai avem pe unde alerga...

Ganduri despre pierderea frumusetii concursurilor de alergare montana

De ceva vreme ma tot chinui sa nu scriu si sa nu vorbesc despre niste ganduri, care ma ingrijoreaza si care-mi bantuie prin cap si nu ma lasa indiferent la cea ce se intampla in sportul nostru pe care il indragim atat de mult: alergarea montana.

Motivele sunt diverse, ...imi este greu sa vorbesc despre prieteni, cunoscuti si alti sportivi pe care-i respect, apreciez si chiar indragesc. Sunt oameni cu care am mult de a face si imi este greu sa le critic anumite comportamente.  Dar trebuie sa o fac. Problema nu este simpla , stiu la fel de bine ca nici macar nu poate fi rezolvata ..dar cel putin se poate vorbi despre ea.

Este vorba despre o 'imbolnavire' a acestui sport de anduranta. Nu, nu ma refer la imbolnavirea pozitiva pe care sportul asta o provoaca in randul alergatorilor (ba chiar ma bucur ca poate fi vorba de o epidemie) si ca din ce in ce mai multi alergtori se inucmeta sa alerge si pe munte.

Nu, nu la asta ma refer, ci la boala care s-a abatut asupra acestui sport, el in sine devenind o victima, un pacient.

E vorba de toate substantele pe care multi dintre alergatorii amatori le utilizeaza in scopul imbunatatirii performantelor.

Nu pot vorbi in acest context de doping in intelesul lui strict, pentru ca nu am dovezi directe si pentru ca o mare parte dintre aceste substante utilizate la care fac referire nu se regasesc pe lista WADA sau cea a IOCului.

Eu ma refer la doua substante utilizate uzual de catre multi alergatori, anume COFEINA si AINS (antiinflamatorii nesteroizi  de genul ibuprofenului).

 

Cofeina a fost pana in 2004 pe lista substantelor interzise in sport. Utilizarea acestei substante peste un anumit prag detactabil in urina era considerata DOPING.

Multe studii au aratat ca utilizarea cofeinei are efecte pozitive asupra performantei in probele de anduranta. Sportivii aveau cresteri de performanta de la cateva procente pana la 15% (greu de crezut aceasta cifra, dar ea apare in cateva articole). Variatia imbunatatirii performantei, de la un sportiv la altul, este foarte mare si poate fi discutata, dar nu vreau sa duc discutia chiar in domeniul fiziologic. Totusi, in ultimul timp s-a putut arata ca aceasta substanta are si in probele mai scurte (800m, 1500m) un efect pozitiv significant, care poate decide intre un loc pe podium sau nu.

La nivelul amatorilor cofeina este utilizata inainte si in timpul concursului. Cele mai raspandite forme de utlizare ale cofeinei sunt adaosuri in diverse produse (in geluri, batoane, prafuri de hidratare, ca adaos la pastile de sare, ca pastile pure de cofeina sau in flacoane lichide in superconcentrare de cofeina) care servesc ca asa numite "suplimente nutritionale" in sport. Nu mai vorbim de multitudinea de bauturi racoritoare si energizante care pana la urma au facut din cofeina cel mai utilizat drog pe mapamond.

Cofeina face parte din categoria asa numitelor "substante stimulante".

In momentul de fata ea nu se mai afla pe lista mijloacelor inerzise in sport, dar se afla in programul de monitorizare al IOCului. Exista suficiente voci, mai ales din partea multor medici sportivi, care solicita reintroducerea cofeinei pe lista dopingului la un prag significant mai mic decat pana in 2004.

Pana in 2004 limita admisa in urina era pe de o parte aleasa la un nivel ata de mare incat era greu sa ajungi la el consumand cofeina, pe de alta parte era la fel de greu sa distingi intre utilizarea cofeinei ca doping si utilizarea cofeinei ca parte din  alimentarea obisnuita a sportivului.  Exista insa suficient sportivi care pana la acel moment au folosit aceasta substanta in sensul dopajului si au fost depistati pozitiv. Efectul imbunatatirii performantei este la un sportiv care bea cafea zilnic mult mai mic decat in cazul unuia care foloseste cofeina doar in cadrul sportului.

Corelat de consumul de cofeina in sport este si utilizarea de somnifere. Sunt foarte cunoscute cazurile din Statele Unite din NFL sau din NHL in care sportivi utilizeaza cofeina in timpul meciurilor si ca sa poata sa doarma noapte trebuie sa utilizeze somnifere. Se vorbeste despre 'Ups' si 'Downs'. In Romania mie imi este cunoscuta la atleti doar partea de insomnie de dupa concursuri atunci cand se foloseste cofeina ca stimulant pentru marirea performantei sportive. Nu exista inca concursuri in domeniul alergarii montane de mai multe zile care sa necesite si utilizarea de somnifere. 

Nu pot sa spun daca pana la urma lobbyul international al industriei cofeinei a impus sau nu eliminarea acestei substante de pe lista dopingului, dar ramane o suspiciune mare in cazul acesta ca asa a fost. Oricum, doar nu se vinde o bautura racoritoare atat de bine, daca cumparatorul stie ca substantele din care este compusa acea bautura, se afla pe lista dopingului international.

 

Antiinflamatorii nesteroizi (AINS) sunt utilizati ata de mult de noi toti, incat practic nu mai are nici un sens sa-i prezint. Stim bine ca atunci cand avem dureri de cap, de masea, o durere musculara, de obicei medicul ne indeamna sa luam niste AINSuri (substanta ibuprofenului, indiferent de firma care ii produce) ca sa ne treaca durerea mai repede, respectiv sa scada pragul persoanl prin care noi simtim o durere. Doar suntem "dresati" prin educatia medicala sa combatem predominant simptomele si nu sa actionam in asa fel incat sa  eliminam cauzele unei disfunctionalitatii, resp. dureri.

In sportul amator, la alergare de exemplu, aceste medicamente se utilizeaza in doua scopuri. Fie sa inlature o durere aparuta in parcursul antrenamentelor sau competitiilor, fie sa preintampine in cazul unei competitii sportive aparitia unei senzatii de durere, respectiv sa scada praguldeclansarii senzatiei de durere. Nenumarate studii (bazate pe particparea voluntara a particpantilor la competitii sportive de masa) au aratat ca utilizarea AINSurilor este extrem de raspandita. Romania nu face nici o exceptie. Consider ca este benefic ca in Romania acum este necesara o prescriptie medicala pentru utilizarea AINSurilor, cunoscute fiind corelarile dintre utilizarea lor si (de exemplu) aparitia insuficientelor renale.

Cofeina si AINSurile nu sunt decat o mica parte a intregului arsenal de substante utilizate de catre competitorii amatori  pentru a isi imbunatatii performantele sportive.

Gama medicamentelor ce pot fi utilizate este atat de mare, incat trebuie sa fi chiar medic specialist sau farmacolog ca sa poti sa redai un sumar al tuturor acestor substante.

Eu doresc doar sa atrag atentia ca cel putin utilizarea acestor doua subtstante ar trebui redusa la "0". Cateva dintre aceste motive sunt simple si la mintea oricarui sportiv amator:

1. Ar fi mai fain sa recunosti cine esti si ce poti FARA ajutoare puse la dipsozitie de industria farmaceutica;
2. Ar putea fi de folos sa te gandesti la integritatea organismului tau si sa nu-i dai in plus de lucru sa prelucreze substante care corpul tau oricum nu le produce si care iti distrug stomacul, ficatul si rinichii;
3. Ar fi fata de ceilalti competitori mai FAIR sa nu utilizezi astfel de produse care iti imbunatatesc performanta si sa te multumesti constient de locul care il ocupi in clasament fara utilizarea acestor subsante;
4. Ar fi cazul sa incepi sa te intrebi mai serios cum poti sa-ti imbunatatesti performanta prin antrenamente adecvate si poate mai sofisticate, decat prin "pastilute"…..

Sunt constient de faptul ca semnalul de alarma pe care vreau sa-l trag scriind aceste ganduri nu este usor de pus in aplicare. Pot doar sa apelez la constiinta fiecaruia sa devina cu adevarat un CLEAN MOUNTAINRUNNER. Cu cat mai multi dintre voi, care veti citi aceste randurei, vor subscrie la cea ce vreau sa spun si sa adopte ostentaiv acest comportament, cu atat mai bine.

Sunt constient, ca aceste randuri care apeleaza la constiinta fiecaruia, contravin comportamentului uzual de zi cu zi, care ne-a fost inmagazinat in creier de catre intreaga industrie farmaceutica si de catre intregul sistem medical, anume: "...inghite o pastila facuta de noi, ca sa-ti treaca boala asta pe care o ai si nu-ti mai fa griji sa schimbi ceva in comportamentul tau sau atitudinea ta care au condus la boala pe care o ai….". Este un comportament utilizat si de alte industrii. Cea a pantofilor de alergare nu este nimic altceva: "….calci stramb? Nu-I nimic, noi iti dam un pantof cu care sa poti alerga mai repede stramb….calci pe calcai? Nu-I nimic, noi iti dam un pantof cu care poti sa calci mai bine pe calcai…", ca doar nu ar vrea industria pantofilor de alergare ca noi sa ne schimbam stilul de alergare si sa alergam corect…ei ce ar mai vinde…. Acelasi lucru se intampla, dupa parerea mea, si in domeniul industriei suplimentelor alimantare pentru sportivi. Sa nu uitam ca vorbim de aceasi industrie: cea farmaceutica. Medicamentele propriuzise fac cam jumatate din volumul vanzarilor acestei industrii, cealalta jumatate se compune din medicamentele usoare, ca suplimentele alimentare sau asa numita 'nutritie sportiva' (alta denumire pentru aceaasi gama de produse farmaceutice).

Noi putem hotara in fiecare clipa, atunci cand cumparam si folosim "ceva", sau atunci cand refuzam constient sa cumparam anumite produse, cum si pe cine sustinem. Daca sustinem in continuare un sport atat de frumos, parerea mea este ca ar fi indicat sa renuntam la conceptia si educatia care ne-a facut pana acum sa utilizam aceste substante sau altele asemanatoare.
Ar putea fi mult mai benefic pentru noi si pentru ceilalti sa recurgem la discutii de genul "cum te antrenezi tu, explica-mi?" si nu la "…ce ai bagat in tine ca sa urci mai repede muntele ala?...".

Am constatat ca multi dintre tinerii alergatori stiu mai bine ce contin suplimentele alimenatre destinate sportului, ce efecte au conform promisiunii producatorilor si mai ca habar nu au cum sa se antreneze si cum sa-si conceapa un plan de antrenament pe saptamani, luni sau ani. Majoritatea vor sa fie pe podium, sa fie aplaudati, sa adune diplome, cu cat mai repede cu atat mai bine, indiferent de mijloacele pe care le utilizeaza. Majoritatea sunt departe de avea conceptia unui CLEAN RUNNER.

Ramane sa vedem in ce masura se va dori sa discutam in viitor deschis de problemele astea si sa nu facem din alergarea montana un sport de care sa nu mai suntem in stare sa-l concepem fara medicamente sau suplimente alimentare.

 

 

Cancer la rinichi si alergarea montana ca suport psihic (1)

M-am hotarat la aniversaea implinirii varstei de "un an" intr-o viata noua sa impartasesc cateva din scurtele mele note care ilustreaza cat de cat un anumit episod din viata mea. Am incercat sa le prezint din punctul de vedere al alergatorului montan, am eliminate din notele mele alte perspective, ca de exemplu cea de tata, de sot sau de fiu, pastrand in acest post doar pe cea relevanta alergarii montane.   
Postarea aceasta se adreseaza in primul rand prietenilor mei, alergatori montani, sau sportivi in disciplinele de anduranta cu care am avut si am de a face de cativa ani.
Acestora vreau sa le transmit un mesaj important: Sa aveti grija de voi, ca indiferent cat de santos credeti ca traiti, nu puteti avea niciodata vreo garantie ca viata (aceasta spectaculoasa insiruire de evenimente, procese si adaptari in si la mediul in care traim) nu va va duce pe niste traiectorii care nu au nimic de a face cu ce va proiectati voi insusi despre posibilul vostru viitor. Singura sansa este sa utilizati la maxim cunostiintele, tehnica si experienta din domeniul medical si sa le folositi pentru voi.
Nu ignorati si nu amanati nimic cand vine vorba de sanatatea voastra. Faceti periodic (ca orice sportiv de performanta) cat mai des controale medicale (mai ales la inima si plamani) si incercati sa va ingrijiti de voi la fel cum va ingrijiti de echipamentul vostru sportiv. Fiti mai destepti decat sunteti acum si ganditi-va in sens profilactic sa utilizati sistemul medical care va este la indemana.
Luati-va masina proprie ca exemplu si duceti-va cel putin o data, atunci cand mergeti cu ea la ITP si voi la un control. Faceti-va "revizia tehnica" o data cu ea. Nu strica ! 

Sambata - 14 Ianuarie 2012 - am dureri la stomac.

Ma gandesc ca este de la ce am mancat ieri. Poate. Sunt foarte stresat. Simt cum stomacul se contracta la maxim. Nu este nimic nou.

La 12.00 cu baietii in stadion. Incalzire usoara 30min, 8km la 3.45 (fiecare face un km tempo, tempoul este placut, 15min cooldown. Vava si Franci alearga si ele si barfesc pe urma impreuna cu Oana Badea…ca fetele. N-am avut nici un fel de durare la burta, am fost relaxat, ....oare trebuie sa alerg in permanenta ca sa ma relaxez la 3.45min/km ??? Se pare ca da... 

Luni - 16 Ianuarie - 2012 plecam la Brasov si Moieciu.

Aproape ca nu am dormit toata noaptea. Sistemul meu digestiv nu mai functioneaza cum trebuie. Simt asta. Sunt un pachet de nervi. Am senzatia unei constipatii majore. Realizez ca nu mai pot lasa lucrurile sa mearga asa mai departe. Dar pana acum nici un medic nu a putut sa  ma sfatuiasca in vreun fel. Diagnoza de colon iritabil o am de peste 25 de ani.. In fond ce-I intereseaza pe ei problemele mele psihice, care deregleaza sistemul digestiv…mai usor sa recomanzi un medicament si gata..poate gasesc totusi alti medici mai destupati la cap..ma intorc la Moieciu.

Marti - 17 Ianuarie 2012

imi vad cum pot de treaba la Brasov si ma intorc cu trenul la Bucuresti. Durerile persista rau de tot.  

Miercuri - 18 Ianuarie 2012 - la Fundeni

Dimineata ma trezesc din nou cu aceleasi dureri. Toata zona abdominala este un ghem pe care-l simt ca o piatra. Durerile sunt mai insistente.

Constientizez  de ani buni faptul ca problemele mele cu anumiti membri din familie au repercursiuni fiziologice asupra mea....supoziti si incercari absurde de a cauta si gasi niste cauzalitati. Variante sunt miliarde....indecidabile...

Merg dimineata la DORIS, un centru medical din Militari. Medicul ma indeamna sa ma duc de urgenta la spital sa fac investigatii ca sa excludem o ocluzie intestinala. Ma misc greoi, ma simt ca un balon umflat la maxim. Totul apasa pe oragne si am o jena in toata partea abdominala.

Ajung la Fundeni, la Liana Gheorghe, un medic excelent in domeniul gastro-entero. Astept sa-mi faca o ecografie. Sunt curios daca poate observa ceva. Despre partea gastro-intestinala imi da vesti bune. Nu observa nimic care sa indice o ocluzie.

Urmeaza sa facem mai multe investigatii, analize de sange, radiografie, si in zilele urmatoare o colonoscopie, endoscopie, etc.., dar, din pacate observa ceva la rinichiul stang.

Ce-I acel "ceva" ? Intreb. Trebuie investigat, spune ea. Are aproape 3 cm. Imi sugereaza sa fac urgent si o computertomografie. Nu suna bine. Deloc.

Deocmdata aman orice gand cu privire la acel "ceva", pt ca durerile abdominale nu ma lasa sa ma gandesc prea mult la altceva. Abea dupa doua clisme incep sa vad lucurile altfel. Ma relaxez. Dar tot nu sunt in apele mele. Evident, cum as putea fi dupa mai multe zile in care tot abdomenul meu a fost un ghem contractat, disfunctional si care nu a lasat ca tranzitul intestinal sa functioneze cum trebuie. Nervii….nervii si iarasi nervi... stiu asta...

Joi - 19 Ianuarie -  Investigatii

Pentru investigatia CT reusesc sa obtin un termen foarte repede la centrul medica Hyperdia si merg la ei. Imi fac CTul. Medicul radiolog Raluca Pavelescu nu-si da cu parerea la o prima impresie. Banuiesc ca nu vrea. Nu are curajul sa-mi spuna direct in fata, ca am o problema majora ?
Intre timp citisem suficient de mult pe net ca sa-mi dau seama, ca un "ceva" la rinichi nu este un semn bun. Cancerul la rinichi este rar.., dar cand se formeaza... dar ce ma ajuta asta pe mine? Ma gandesc ca este una din cele mai stupide idei, care au fost preluate de sociologi…de cand au incercat sa  faca din sociologie o stiinta si au introdus statsitica….. Majoritatea tumorilor la rinichi sunt maligne. Evident ca ma gandesc ca poate fi o tumoare, adica cancer. Ce altceva cand este vorba de rinichi? Intr-un fel reusesc sa-mi canalizez insa gandurile mai mult pe alte teme. Vreau sa mai vorbesc cu diversi doctori. Ma gandesc intai la Dr. Copaescu de la DELTA MEDICAL, care m-a operat anul trecut de hernia inghinala.  Merg acolo. Ma primeste imediat si vorbesc cu el putin.  Dupa sfatuirea cu el ramane sa revin cand am rezultatul CTului. Bine, bine, gandesc eu...
 

Vineri - 20 Ianuarie 2012 - Rezultat CT

Dupa amiaza mergem si o luam pe Vava de la scoala si plecam spre Moieciu. Este plin de zapada. Pesiajul este magnific. A nins si totul este zaharisit, de parca au cazut tone de zahar pe munti, brazi si case.
Simt o liniste apasator de frumoasa cand pasesc la noi in curte, la Moieciu...

Rezultatele CT-ului sosesc pe mail deja la pranz, dar eu nu apuc sa-mi deschid laptopul decat seara tarziu cand stateam si ma uitam pe net si ma informez cat pot mai departe despre canerul la rinichi.
Savurez inca incertitudinea lipsei confirmarii diagnosticului "caner la rinichi". Descopar insa la un moment dat mailul in care radioloaga imi trimite rezultatul. Deschid si citesc randurile din mailul de la ea. Le citesc inca o data si inca o data si ma inspaimant. DA, este o tumoare. Incertitudinea dispare si se instaureaza in tot corpul meu certitudine sfasaietoare ca nimic in viata mea nu va mai fi cum a fost pana acum. Abia acum incep sa realizez dimensiunea acestei vesti. Bine ca stau jos. "Tumoarea efractioneaza capsula rinichiului, si a infiltrat grasimea adiacenta", ...dar nu a depasit-o......in tot dezastrul asta mai exista si vesti bune...

Imi dau seama in acele clipe ca moartea mea, pura si personala, a intrat in viata mea direct prin usa din fata a casei, in bocanci, plini de noroi si ca nu mai am nici o alta sansa decat sa ma acomodez cu ea. Nu mai am nici o sansa sa alung gandurile undeva intr-un viitor indepartat, sa ma consolez ca inca ma simt tanar si puternic, ca nimic nu-mi sta in cale si ca pot rezolva intr-un fel sau altul toate problemele care-mi apar in viata. Degradarea propriului organism si evidentierea dovezii malfunctiunii lui prin acest cancer le realizez in acele faze de gandire profunda. As fi preferat sa am alt motiv sa intru din nou intr-o stare din asta de profunzime...

Acum incep sa caut sistematic pe net tot felul de articole pe tema asta. Ma documentez. Am cancer la rinichi. Asta este acum realitatea mea. Nimic ipotetic, nimic ce ar putea fi. Este un proces care se deruleaza in mine. Dar tot nu ma pot linisti prea mult. O sun pe Tatiana, nasa mea, doctorita. Este mijlocul noptii. Vreau mai multe explicatii directe de la un medic competent. Intra casuta vocala. Imi dau seama ca acum se schimba TOTUL. Dar nu realizez inca CUM. Incerc sa vad si partile pozitive: nu sunt metatstaze.

Cand spun TOTUL chiar ma refer la TOTUL. La atitudinea mea, la perspectivele mele, la proiectiile mele pe termen scurt, mediu si lung (dar ce mai inseamna aceste intervale temporale in contextul asta ?).

Ma gandesc, ca de trei ani de zile am inceput sa schimb ceva in viata mea, dar nu suficient de hotarat, nu ata de repede cat ar fi trebuit. Realizam de pe atunci (probabil de cand canerul a inceput efectiv sa-si faca aparitia in organismul meu (asa gandeam atunci: cancerul este ceva din "afara mea" - o prostie, evident, ca este doar parte din mine si ca nu trebuie sa fug de el, ci sa incerc sa inteleg in vreun fel ce s-a intamplat, de a luat-o organismul meu asa razna..)) ca ar fi bine sa fac niste modificari majore in viata mea.

Vroiam sa incep sa incerc sa elimin orice posibila imprejurare, influenta care ma facea sa nu ma simt bine, si pe care evident as putea sa o schimb.  Acum insa ma gandesc ca se vor schimba raporturile cu cei din jur, cu ai mei din familie pe care-I iubesc, cu cei care ma dusmanesc,  imi spun sa nu mai pierd timpul cu cei care mi-s indiferenti, cu care nu am nimic de a face in principiu, ci sa ma concentrez pe cei care imi sunt importanti si pe ce imi este important. Acum parca am senzatia ca trebuie sa apas un pic pe accelerator, sa nu mai irosesc cea ce noi numim "timp", timpul meu individual.

Gandurile astea le am in mine de mult, am studiat in ultimii ani notiunea "timpului" pe toate partile, fizic, psihic, filozofic, "subiectiv", "obiectiv", newtonian, einsteinian,  prigojinean, barbourian.., am studiat cat am putut de mult si legatura dintre modificarile ADNului, celule, influenta fizica si psihica a expunerii organismului nostru  la un mediu adecvat sau inadecvat, ma refer la epigenetica…, am incercat sa-mi creez o imagine de ansamblu a unor posibile traiectorii de explicare a naturii (cea ce nu am invatat la universitate, unde am fost invatati sa gandim predominant in termenii fizicii clasice), a complexitatii si imprevizibilitatii ei. Intr-un fel am reusit. Am reusit sa sa-mi pictez aceasta simphonie stiintifca realmente moderna si extrem de palpitatnta...si acum trebuia sa o descopar pe propriul meu organism...  

Confruntat cu situatia mea toate astea m-au ajutat sa nu disper, anume sa-mi dau repede seama ca trebuie sa ma pregatesc, sa iau repede niste hotarari, sa-mi fac un mic plan de actiune si sa fiu dispus si deschis la orice modificare si  readaptare a acestuia, urmarind singurul obiectiv important: sa raman in viata cat mai mult langa ai mei, sa-i ajut, sa-i las sa ma ajute si sa traim cat putem, hotarati, fericiti si voiosi.

Fara  compromis in cea ce priveste minciuna, falsul si simularea. Fara sa mai "acopar" pe cineva care credeam pana nu de mult, ca-mi poate "re"deveni o fiinta apropiata. 

 

Dar in acelasi timp eram constient ca una este planul si alta este drumul pe care aveam sa-l strabat acum. Stiam ca plec la un drum nou, dar nu prea aveam nici o harta, nici un compas, nici echipament adecvat si nici nu stiam pe unde sunt exact..dara-mi-te sa mai am si posibilitatea sa intreb pe cineva… ce iluzie hazlie sa stii ceva...asa ma simteam in acele faze.

Sambata 21 Ianuarie 2012 - la Moieciu si Brasov

La Moieciu zapada era intre timp de aproape un metru. Nu mai vazusem atata zapada din anii 90.
In 1995, parca, a nins atat de mult si eu trebuia sa ajung la Bucuresti repede de tot, …incat am fost dus de cineva din sat pana la Bran cu sania trasa de cal. Totul era plin de zapada . Altfel nu se putea iesii din valea asta pe atunci..

Dupa o noapte aproape nedormita ne-am dus cu fetele la ski in Valea Poarta. Urmau sa vina si niste prieteni de-ai nostrii. Eu nu am vrut sa intru intr-o faza de autocompatimire (urmau sa vina oricum), asa ca nu am stat prea mult pe ganduri si ne-am dus. Eu, fiind certat cu skiurile, m-am dus la o alergare cu rachetele in sus pe Valea Poarta, pe traseul Bucegi 7500.

Superbitatea peisajului, padurea incarcata cu crengile ingreunate de zapada, zapada adanca si urcusul greoi m-au facut sa-mi dau inca o data seama ca nu trebuie sa-mi fie frica de nimic. De absolut nimic. Imi dadeam seama ca urmeaza o lupta grea, anevoioasa si istovitoare. Nu stiam care este finalul, stiam doar ca este o alta traiectorie a vietii mele, alta decat cea pe care mi-o proiectasem pana atunci si dupa care ma orientam. Urcand prin nameti incepeam sa-mi reproiectez o traiectorie, si inca una, si inca una, nestiind care dintre ele se poate apropia de cea care urma sa o urmez cu adevarat (in stilul acesta se procedeaza la predictiile meteo in zilele noastre..).

Eram la fel de constient ca traiectoria care as fi urmat-o, daca as fi ignorant durerile abdominale si nu m-as fi dus la echografie sau la computertomografie, ma-r fi dus pe un fagas din care nu as fi avut sanse asa mari sa mai savurez viata pe acest pamant.

Ma gandeam la tata care murise cu mai bine de o luna in urma tinandu-mi mana si dandu-si ultima suflare. Simteam si acum acel ultim suflu al lui, linistea si pacea care domnea in incaperea mica in care eram. Ma gandeam si ma uitam la mana mea intrebandu-ma cine din cei iubiti ai mei o va tine..

Oricum mult timp de filozofie nu mi-a ramas pe poteca prin zapada, pt ca am primit de la Nata un telefon ca Franci a cazut si probabil si-a rupt piciorul pe partie. Cat am putut de repede am venit inapoi la partie. Am alergat in sus la cabana salvamontului si am vazut ca in jurul lui Franci erau baietii de la salvamont, de la jandarmerie, Nata, Vava si prietenii nostri. Franci era "starul", avea dureri, dar totusi era in stare sa mai si rada intre dureri. Un prieten de la jandarmerie i-a tinut piciorul aproape trei sferturi de ora nemiscat pana a venit ambulanta din Brasov. Ea nu vroia sa-si scoata claparul ca o durea prea tare. Abia la spital l-a scos.  Nata s-a dus cu Franci in ambulanta la Spitalul de copii.   Da, tibia era fracturata si a primit un gips cat ea de mare. Si greu.  Aveam impresia ca e mai greu decat ea...

Duminica 22 Ianuarie 2012 - ultima alergare la km1
Inainte de a pleca la Bucuresti mai fac o urcare in alergare in fata casei. Nu stiu acum nimic cand o sa mai fiu in stare sa alerg, daca o sa mai fiu in stare sa alerg vreoddata...am savurat fiecare metro...

Luni  23 Ianuarie 2012 - incep investigatiile in Bucuresti

Dimineata de tot ma duc la Prof. Sinescu, la spitalul Fundeni. El isi primeste noii pacienti in fiecare dimineata inainte de a-si incepe activitatea in sala de operatie. Sunt multi oameni. Vin din toata tara.  Imi inchipui ca o sa dureze mult statul la rand. Gresesc. Dupa ce el si-a terminat vizita la pacientii lui stationari incepe consultarile. Este 7.30. Sunt diversi oameni acolo, cum am spus, din toata tara, fiecare cu o problema specifica.
Nimeni nu ajunge la Prof. Sinescu pt un simplu guturai. Aici ajung doar cei cu probleme…  Asta ii este fiecaruia care sta acolo la rand cat se poate de clar. Fiecare are probleme de sanatate serioase. Si eu. Ajung si eu la rand. Intru. Fusese deja informat de catre Prof. Gheorghe de la gastro-enterologie despre situatia mea.  Ma dirijeaza catre un alt medic, Lazar, care-mi va povesti tot ce este necesar cu privire la operatie. Acesta pare cam ursuz la prima vedere... este doar o impresie.. Prof. Sinescu conduce mai multi chirurgi tineri, despre care eu sunt sigur ca unii dintre ei vor ajuta multi oameni si sa-i scape de aceste hazarde biologice, care-i indreapta catre usa lor. Sinescu nu vorbeste foarte mult. Stabilim sa-mi inchei tot ce urma sa mai fac la gastro-enterologie, ca sa nu avem si din partea aia alte surprize… sa nu fie asta tot, ma gandesc ? Dupa aceea ne pregatim de operatie. Fara discutie. Alta alternative nu este.

Imi dau seama ca va trebui sa ma incred profesorului Sinescu si echipei lui, exact asa cum o faci atunci cand te urci intr-un avion si te bazezi pe experienta pilotului si echipei de la bord si de la aeroport sau cand intri intro cladire de 100 de etaje si trebuie sa ai incredere in calculele si experienta arhitectului si inginerilor… predai in totalitate controlul asupra propiei persoane. Nu-mi place, dar nu am alta sansa. Nu sunt un om increzator in altii, nu cred, dar trebuie sa ma incred…altora..

Imi aduc aminte de distingerea lui Erich Fromm dintre autoritatea rationala (un ghid pe munte care te duce peste un ghetar, un ghid care te ajuta sa treci printr-o jungla, un medic care te sfatuieste ce sa faci cand ai o boala , etc.) si autoritatea irationala (Hitler, Stalin, Ceausescu sau orice alt psihopat mai mare sau mai mic care ti-e sef, cumnat sau profesor..)..problemele incep cand oamenii se incred fara sa mai gandeasca unor autoriati irationale…sectisti, preoti, psihopati, inchipuiri iluzorii,..etc..dar asta-I alta problema….Eu insa capat incredere in Sinescu si-l vad ca o autoritate rationala care ma va ajuta sa trec de faza asta, ca un ghid care te duce pe munte sau prin desert si tu beneficiezi de experietna lui.

Merg din nou la gastro-enterologie. Aflu ce trebuie sa fac ca sa fiu pregatit pt. maine dimineata. Aflu intregul arsenal de proceduri. Ajuns acasa incep sa beau lichidul acela nu neaparat scarbos, ci mai degraba fara nici un gust care provoaca eliminarea si golirea intestinului. Cea ce dupa al nu stiu catelea pahar este mult mai neplacut. Mai beau si noaptea lichidul aceal incolor si fara gust, litri intregi.....

Marti 24 Ianuarie

Colonoscopia si endoscopia au fost efectuate de Prof. Cristi Gheorghe. Dupa scurta anestezie Cristi imi spune ca este totul OK. Se rezuma totul la colonul iritabil. O problema functionala. Sa reduc stresul, sa am grija ce mananc, etc. Ma simt usurat. Cel putin nu-mi mai bantuie si din acest punct de vedere mai departe fel de fel de supozitii, mai mult sau mai putin bazate pe realitate, prin cap. Ma simt totusi slabit, de mai multe zile nu mai mananc ca lumea, simt ca slabesc din ce in ce mai mult si ca imi dispare vlaga. Acum pot sa ma concentrez pe batalia principala. Operatia si eliminarea cancerului din corpul meu.

Dupa amiaza mai merg la DELTA sa verific, cu radiologul de acolo echografia abdominala veche de un an de zile, facuta la ei cand am  fost operat la hernia inghinala. Dureaza putin pana gaseste datele stocate la ei pe calculator. Si incepem sa ne uitam imreuna pe ecran. Echografiile arata ca radargramele care le efectuam eu cu ani de zile in urma cautand fel de fel de conducte, vestigii sau alte structuri cu o metoda din geofizica - georadarul. O aplicam la analizele structurilor stradale pt. o firma de gaze in Germania. Imi placea sa ma uit la radiologi si pe tomografii sau pe RMN, bazele fizice fiind identice cu cel aplicate de noi in geofizica…. Stiu ca interpretarea nu este usoara si necesita si multa experienta din partea radiologului sau a geofizicianului (dupa caz). Ma vedeam pe mine din nou cum eram acum un an de zile. Nici o umbra de tumoare pe ecran. Dar asta nu inseamna nimic. Totul depinde si de sensitivitatea aparatului si de faptul daca stii sa cauti ceva. Nu i-am facut nici un repros radiologului, fiind constient, ca nu avea cum sa "vada" tumoarea mea la acea vreme. Daca ar fi existat cel putin niste semne, poate cu alte metode, mai diferentiate, s-ar fi vazut. Nu-mi mai statea gandul la asta acum, cu toate ca, daca am fi descoperit ceva acum, as fi vrut sa vad cat de repede a crescut tumoarea in ultimul an. 

Miercuri 25 Ianuarie 2012 - Fundeni

Azi ar fi trebuit sa merg la Fundeni sa ma internez deja si sa ma pregatesc de operatie, dar a nins in draci la Bucuresti. Nici gand sa ajung in partea cealalta a Bucurestiului. Este haos total in Bucuresti. Incerc sa sun pe unul dintre medici, dar nu dau de el. Dupa amiaza ajung totusi acolo si discut cu medicii. Sunt inca in dubii, daca sa nu merg totusi la DELTA in loc de Fundeni. Totusi se inclina balanta definitiv  de partea Fundeniului.
Cati nu ar dori sa profite de un centru atat de bine pus la punct cu atata expertiza. Si eu sa nu o iau in sema ? Ar fia absurd. Imi inlatur aceste ultime dubii cu privire la Fundeni si imi inchei gandurile despre acest capitol.
Hotararea este luata.  

Joi 26 Ianuarie

Dimineata de tot am din nou o intrevedere cu Prof. Sinescu. Imi explica pe indelete cam tot ce este relevant si ma linisteste. Ii pun tot felul de intrebari si el imi raspunde la fiecare, gasind in acelasi timp si o formula linistitoare. Imi povesteste despre cazuri cu adevarat grave, cu tumori avansate, cu multe metastaze, despre refacere de vezici, etc.. Oricum sunt intr-o stare, care in domeniul fizicii se numeste turbulenta. Eu, sistemul, sar dintr-un stadiu in altul, ba din increzator, in descumpanit, din stabil in extrem de nevricos, din hotarat in incert si inapoi. Tipic pentru o faza turbulenta…regulile care definesc sistemul in starea lui stabila se dizolva si apar altele care aproape nu au nimic de a face cu sistemul initial. Schimburile lui dintr-un stadiu in altul nu mai au nici o legatura cu conditiile cadru, ci doar cu starea sitemului insusi. Cauza si efectul ce relationare. Ma gandesc la campul magnetic, care isi schimba din cand in cand directia si inaintea fiecarei schimbari de genul asta, el intra intr-o stare turbulenta…cand o sa-mi regasesc eu starea stabila, si cum va arat ea ? Dupa operatie ?

Urmeaza mici proceduri administrative. Dar de asta se ocupa cei din sectie. Imi schimb statusul, din internat la gastro-entero devin internat la chirurgie urologica. Am schimbat clubul. ...

Ziua se scurge repede, cu ceilalti pe culoar sau in camera port discutii si aflu si prin ce au trecut ei. Unii sunt grav bolnavi in stadii avansate,  altii ca mine. Eu sunt cel mai tanar. Acolo pe coridoare sunt un pusti la 45 de ani...

Un singur lucru ma linisteste acum. Sunt cu siguranta cel mai bine pregatit om din punct de vedere fizic pentru a face fata unei operatii de amploarea asta. Sistemul meu cardio-pulmonar este in forma aproape maxima, refacerea musculara este pusa prin antrenamentul meu zilnic la punct, mai bine ca la oricine altcineva de varsta mea. Gandesc pozitiv. Gandesc pozitiv ? Incerc cel putin. Asta nu inseamna ca pot mereu sa ma tin, tragandu-ma singur de par, deasupra apei si sa mai si zambesc. Dar incerc.

Dupa operatie va trebui sa aplic strategia pasilor mici. Obiective usor de realizat, dar care sa se incadreze in cel mare mentionat acum cateva zile: sa raman in viata cat mai mult langa ai mei, sa-i ajut, sa-i las sa ma ajute si sa traim cat putem, hotarati, fericiti si voiosi si sa indepartam tot ce se poate numi stres din mediul nostru.

Vineri 27 Ianuarei - noua mea zi de nastere !! Operatie

Dimineata ma spal, ma rad pe corp acolo unde avea sa fie facuta incizia si ma pregatesc mental pe ce urma sa se intample. Pe la 8.30 vine Prof. Sinescu impreuna cu ceilalti medici tineri si-mi zambste in fata spunand: "Mihai, azi este ziua ta norocoasa". Ma bucur de ce aud si sinceritatea si increderea cu care el a spus asta imi da destula energie sa vad totul cat de cat pozitiv.

Gandurile sumbre insa nu reusesc sa-mi dispara cu totul din creier. Ma gandesc ca si in timpul operatiei se pot intampla multe si marunte. Ma gandesc ca noi oamenii suntem organisme compuse din biliarde de celule, in care se intampal simultan heptaliarde de procese, constituim un sistem labil, in care o mica fluctuatie intr-un proces poate duce la niste modificari ulterioare disproportionate, exagerate, care pot complica derularea operatiei intr-o directie neplacuta. Nimeni nu-ti da vreo garantie ca te trezesti din anestezie. Nimeni. Cancerul meu nu este nimic altceva decat tot o asemenea dereglare a unor procese din niste celule  ale rinichiului meu… trebuie sa-mi iau ramas bun de la el, sa-i multumesc ca m-a ajutat pana acum, dar ca el nu mai are ce cauta in mine si nu mai poate juca in hora organelor numita Mihai Orleanu.

Nu mai am posibilitatea sa dau inapoi. Merg inainte fie ce o fi. Am o singura sansa: operatia. Disputa se dadea daca sa fie o nefrectomie total sau partiala (adica sa fie scoasa doar partea afectata de cancer a rinichiului). Ultima pica insa pt ca tumoarea a parasit deja capsula rinichiului. Chiar un alt prieten chirurg din Germania imi confirma treaba asta. Ma bucur ca a adunat si el la o masa mai multi chirurgi si s-a sfatuit cu ei in baza CTului trimis de mine, ca sa-mi  dea si ei o indrumare.

Ajung in sala de operatie. Este racoare. Ma dezbrac de halatul in care eram imbracat si ma las pe mana asistentelor. Doua fete dragute. Eu sunt gol golut si-mi dau seama de ridicolul situatiei… ele incep pregatirea operatiei mele cu rutina unora care fac asta zi de zi. Ma leaga, imi dau medicamente injectabile, ele vin, pleaca, revin..la un moment dat apare si anestezista. Cu ea avusesem o discutie cu o zi inainte. Mai stau putin de vorba, aud fel de fel de instructiuni pe care ea le da asistentelor siiiiii…adio…nu mai aud nimic...

La un moment dat parca ma trezeste cineva din somn. Sunt nedumerit. Ma zgaltaie ceva. Sunt pe un gen de targa si vad niste figuri in jurul meu. Ma imping dintr-o incapere in alta. Nu mai sunt in sala de operatie. Parca o vad la un moment dat pe Nata si ii fac un semn. Visez? Parca sunt beat. Dar alt fel de betie. Nu am dureri. Asa trebuie sa fie cand esti inca anesteziat, ma gandesc…sunt anesteziat, realizez, imi aduc aminte... Ajung la reanimare. Am camera mea. Alte asistente vin si pleaca. Se uita la mine, sunt dragute, imi zambesc si-mi spun ca este totul OK. Nu prea tin minte mare lucru. Am impresia ca sunt inconjurat de o gramada de aparate. Chiar sunt. Realizez ca-mi ies niste fire din mine, nu, sunt furtune, drenuri. Vreau sa ma misc, dar nu pot. O asistenta imi spune sa stau linistit si sa nu ma misc. Cel putin pana maine sa nu ma ridic. Nici macar sa nu incerc sa ma ridic. De parca as putea… Candva vine si Nata. Ma simt usurat. Am trecut de primul hop mare. Ce mai urmeaza??

Evident ca nu sunt in stare sa realizez prin ce trec. Totul imi este amortit. Apar fel de fel doctori. Intreaba asistentele, se uita la mine, vin, pleaca. Toti sunt tineri.

Sambata 28 Ianuarie - ziua nr. 1 din noua mea viata. De acum incolo o sa am propia mea cronologie. Nu mai dau doi bani pe intelegerea oamenilor de a numerota ani in functie de nasterea sau moartea unuia sau altuia. Am propriul meu sistem de numerotare a timpului.

Zac in patul meu si ma las rasfatat de asistentele de la intensiva. Ritualul e simplu. La 5.00 dimineata sunt spalat. Sunt schimbat. Pansamentele, medicametele, etc. Pe la 7.00 vine Prof. Sinescu si ceilalti medici si urmaresc cum a mai evoluat fiecare.

Fac incercari disperate sa ma misc de pe o parte pe alta. Nici gand la asa ceva. Noroc ca bara patului imi permite sa ma tin de ea si sa ma mai misc putintel. Ma simt taiat pe din doua. Chiar sunt. Aproape. Taietura prin care mi-a fost scos rinichiul este destul de mare, peste 20 cm.

A mai trebuit sa predau si o coasta ca sa fie loc mai mult la operatie. E standard. Incerc sa ma odihnesc. Incep sa-mi filtrez gandurile si sa mai renunt la anumite traiectorii ale vietii mele care ar fi putut sa se materializeze...de exemplu cea cu pompele funebre din cauza unei operatii esuate...incep chiar sa gandesc ca ar putea exista o traiectorie a vietii mele in care sa pot sa alerg din nou...ma agat de ea...si visez mai departe inchipuindu-mi cat mai am pana acolo...sa pot alerga din nou un kilometru...doar un kilometru..

Duminca 29 Ianuarie - Gerar - Prietenii mei alearga pentru mine

Azi ar fi trebuit de fapt sa alerg la primulmeu concurs din acest an. Este vorba de GERAR - concurs organizat de Ro Club Maraton Bucuresti. Initial vroiam sa particip ca Team EcoMan impreuna cu prietenii mei Florin Munteanu si Danut Cernat. Avand in vedere ca eu nu mai puteam sa alerg, l-am rugat pe Luci Clinciu (care venise la Bucuresti) sa alerge in locul meu ca sa nu lasam echipa de izbeliste.
Dar nu numai ei au alergat gandindu-se la mine ci si "concurentii" nostri, adica ceilalti prieteni, Adi Bosatn, Victor Vlad si Stefan Oprina..
Adi a alergat cu sloganul "pentru rinichiul lui Mihai", cea ce m-a bucurat nespus de mult. La telefon mi-a precizat ca a alergat pentru cel sanatos nu pentru cel invadat de tumoare care oricum nu-l mai am...

 

 

Dupa concurs cativa dintre ei s-au dus pana la noi acasa si au vizitat-o pe Franci, care avea piciorul rupt… si i-au purtat de grija.. Pentru mine, la spital, aceste evenimente si pozele primite pe telefon au fost mai benefice decat toate medicamentele care le primeam de la spital.

Luni 30 Ianuarie - ies de la terapia intensive. Rezerva in care ma duc asistentele este super OK. Sunt singur in camera.

Marti 31 Ianuarie 2012 - primele vizite. Stefan Dan si Florin Munteanu vin si ma viziteaza la Fundeni. Le ofer o imagine cu care ei nu au cum sa fie obisnuiti si eu nici nu vreau sa-i obisnuiesc prea mult cu imaginea asta. Dar inca ma simt ca un castravete taiat pe din doua. Nu ma pot misca aproape de loc in pat. Nu ma pot intoarce de pe o parte pe alta si atunci cand vreau sa ies din pat am nevoie de ajutor. De mers pot sa merg cat de cat si doctorii ma incurajeaza sa merg cat pot de mult. Incep sa fiu fantoma culoarelor. Incep si ma gandesc cate culoare pot sa fac. Oricum simt progrese extraordinare fata de culoarele de la intensiva.

Miercuri 01 Februarie - Externare - ajung acasa - in fine

Joi 02 Februarie 2012 - mananc, dorm si iau medicamente 

Sambata 11 Februarie 2012 - la Fundeni sa-mi scoata firele 

Duminica 12 Februarie - Ziua lui Franci in Cobalcescu

Miercuri 15 Februarie 2012 - moare prietenul meu din copilarie, Raul. Impreuna cu el am recladit o parte din casele familiei noastre pe care le-am redobandit de la comunistii vopsiti in democrati moderni care le-au nationalizat...Este inca o zi in care simt ca lumea mea poate sa se innegreasca mai mult.. mai dispare inca o bucata din mine. In ultimii ani Raul era taximetrist si el este cel care m-a dus la Fundeni cand urma sa fiu operat. Ma incuraja si-mi dadea sentimental si increderea prin atitudinea lui ca totul va fi bine.

Luni 20 Februarie 2012 - o zi in care dau pe dinafara. Sunt insuportabil si ma scoate orice din sarite.

 

Marti 21 Februarie 2012 - ziua lui Nata 

Luni 27 Februarie - Prima alergare in Herastrau dupa OP ..cand o sa scot din nou sub 21 de minute..?? ce intrebare inutila...

Joi 01 Martie - Ziua lui Matza

Vineri 02 Martie -  plecare spre Moieciu

Sambata 03 Martie 2012 - Merg la plimbare cu Nata pe dealul din fata casei la Moieciu. Noi numim bucata asta "La km1", ea este ultima bucata de coborare de la EcoMarathon si noi o folosim des pt a face urcari scurte, asa intre picaturi...acum ma simt un erou pt ca sunt in stare sa urc cu pasi marunti dealul pe care-l zburdam in mod usual... 

Duminca 04 Martie 2012 - la Moieciu fac singur primele doua urcari din fata casei in zapada (15min fiecare). Am echipamentul de alergaat pe mine si ma simt deja ca si cand as vrea sa o iau la fuga..dar nu pot. Toata partea stanga a trunchiului se contracta usor si ma tine de parca as avea un corset pe mine. Continui usurel...dar continui..

 

Sambata 10 Martei 2012 - Postavaru Night

Particip din nou la primul concurs. Nu sunt inregistrat, dar merg impreuna cu Pes, catelui lui Adi, cat pot de repede. Toata partea stanga ma tine, nu ma pot intoarece in nici o parte, adica nu pot roti trunchiul, dar pot sa alerg usurel..simt ca pot reveni la placerea mea, la alergatul montan...ajung sus impreuna cu Ioana Ciulei..ea se mira de ce alerg asa usurel...dar alerg...

..va urma...