Operatie laparoscopica – Hernie inghinala.
Povestea mea pt toti cei care vor sau trebuie sa repete experienta asta:
11.05.2011 – Miercuri
Dimineata la 10.00 ajung la Delta Medical. Merg la receptie si fetele ma indruma la recoltarea probei de sange pentru analize. Mie foame si sete. Am baut ceva apa, dar doar atat. Putin mai tarziu astept pt efectuarea ecografiei abdominale. Totul pare sa fie OK. Doctorita ramane surprinsa ca am un puls asa de mic. In urmatoarele zile o sa spun povestea asta de mai multe ori… da, da stiu ca am un puls foarte scazut 38-41 bpm. Fac sport de anduranta, maratoane montane, ultramaratoane etc, ..da, da.. nu sunt bolnav...
Trec si pe la EKG..acelasi lucru. Cei cu pulsul asta..?? Aceasi poveste.. totul OK.. Achit analizele. Fetele imi arata rezerva unde o sa stau pe parcursul urmatoarelor zile. Este o camera mare si placuta. Totul amenajat modern si tinut in culori pastelate si placate. Sunt evident singur in camera si ma gandesc ce pot face in zilele urmatoare... o sa citesc mult si o sa dezvolt strategii… pt timpul post operator… Mai plec o data acasa si revin dupa amiaza. Mai imi vad fetele si parintii o data, ii pup pe toti si plec. Imi fac tot felul de griji. O cunostiinta dea mea, el insusi chirurg cardiolog la Londra, a fost operat acum cateva saptamani si a facut in timpul anesteziei un soc anafilactic. Cu greu medicii l-au scos teafar si nevatamat din situatia asta de criza, dar a fost pt cateva clipe in stop cardio-respirator, adica mort. Asa repede poate sa se intample ceva. O anestezie totala nu este niciodata o joaca. Sa-mi fac oare un testament ?? Nu. Sunt optimist si nu ma las dus de astfel de ganduri pe carari care nu fac parte din scenariul meu. In cazul cel mai rau vor sti ai mei ce sa faca si fara mine…..
Chirurgul asistent vine candva si ma roaga sa ma rad pe burta, toata zona abdominala si pubiana. Imi arata unde se vor efectua inciziile. Nu m-am mai ras pe corp de cand faceam triathlon de performanta acum 25 de ani. Inainte de concursuri era o procedura (ritual) pt a avea in apa un feeling superb de alunecare atunci cand inotam la concursuri in lacuri sau Marea Mediterana fara costum de neopren… A durat ceva sa-mi dau jos blana si apoi m-am simtit ca o gaina depanata…
Seara, in rezerva, asistentele imi pun un stent si imi baga o solutie cu glucoza...si un calmant. Adorm rupt de oboseala. Organizarea EcoMarathonului la Moieciu nu a trecut pe langa mine fara efecte secundare. Oboseala o mai am in picioare.
12.05.2011 – Joi
Cu toate ca am primit un calmant si un somnifer slab ma trezesc la 4.00 dimineata (de obicei este si ora la care ma trezesc in mod uzual, chiar daca mai adorm inca o data pana pe le 5.00 sau 6.00). Merg in baie, ma spal si ma gandesc mult.... citesc.
La 6.00 vine asistenta. Temperatura, puls, tensiune.. procedura standard… Mai tarziu vine si-mi dezinfecteza intreaga zona abdominal pe care eu cu o seara inainte am ras-o de par. Sunt pregatit de operati, dar mai am de asteptat. Incep sa lucrez din nou pe laptop. Ma plictisesc… Ele imi pun o perfuzie (glucoza). Mi-e foame ca doar nu am mancat nimic de alataieri seara.
Mai spre 10.00 vine chirurgul si se uita daca sunt pregatit de operatie. Totul este OK. Pe rand isi mai fac aparitia si anestezista si chirurgul asistent. Ei emana liniste si siguranta. Si multa rutina. Stau sa ma gandesc al catelea pacient al lor oi fi ????
Pe la 11.30 vine asistenta si ma informeaza ca urmez eu indata. Mai merg o data la baie. Ajung insotit de asistenta in sala de operatie. Acolo ma asteapta déjà cateva alte asistente si anestezista. Ma culc pe masa de operatie. Tot echipametul este extrem de modern, vorbim, radem putin. Pulsul meu sare la 60 bpm (asta mi-a spus ulterior o asistenta) cea ce pt mine inseamna ca sunt putin iesit din parametrii mei normali, sunt ceva ‘speriat‘ de situatie….picioarele m-i le imobilizeaza cu o curea de masa de operatie (ca sa nu-I lovesc cu picioarele daca ma doare… ??).. ma simt ca Isus rastignit pe cruce, numai ca in orizontala si cu siguranta mult mai confortabil…el nu o fi beneficiat de o anestezista draguta si simpatica…
Anestezista imi introduce prin stent anestezia. Simt putin ceva in brat, putina raceala, mai vorbesc cu ea cate ceva si-mi dau seama ca pe urma adorm. Nu mai stiu nimic.
Ma trezesc cand ma impinge un asistent cu tot cu patul in sala de reanimare. Aud putina harmalaie in jurul meu, dar imi dau repede seama ca suntem vreo patru pacienti in reanimare si ca asitentele si asistentii se ocupa de ceilalti. Eu zambesc si asta constata fericiti si toti ceilalti. Imi dau la fel seama ca totul trebuie sa se fi intamplat déjà. Am fost operat si m-am trezit din anestezie. Langa mine este un pacient (nu stiu exact la ce a fost operat) care are dureri mai mari si se tot vaita. Altul (obez) are tensiune foarte ridicata si asistentii si medicii ii acorda lui destul de multa atentie. Eu ma mir ca a trecut totul asa de repede. Pulsul meu e pe la 45 (normal) si tensiunea OK. Dar habar nu am ce inseamna ‘repede‘ pt ca nu am nici un reper tmporal. Nu stiu cat am stat pe masa de operatie sau in alta parte.
La un moment dat apare sotia mea si maica-mea. Sunt imbracate ciudat, cu halatele de chirurgie verzi si bonete pe cap. Arata caraghios… Ma pipai putin la abdomen, simt niste pansamente si un furtun care-mi iese din burta. Prin el se aduna sangerarea care mai perisita dupa interventie. E ciudat sa vezi un furtun iesind din corpul tau, dar ma obisnuiesc epede. Am putine dureri si ma simt ametit.
Pe la 17.30 sau 18.00 asistentii ma scot de la reanimare si ma duc in rezerva mea. Parca ma simt acasa.
Mai pe seara apare chirurgul asistent si anestezista. Asistentele intreaba permanent daca am nevoie de ceva. Da, am. Vreau sa urinez. Cu chiu cu vai ma ridic din pat (abdomenul ma doare si trebuie sa-mi folosesc inteligenta ca sa ma ridic..) si cu ajutorul unei asistente ajung in baia mea. Cand vreau sa urinez aproape ca nu curge nimic. Cu greu reusesc sa fac asa iasa cateva picaturi. Ma apuca un gen de transpiratie si o ameteala. Ma gandesc de ce sa ma tin in cazul in care vad negru in fata ochilor.. nu este cazul pt ca odata cu incetarea urinarii dispar instantaneu si senzatiile astea. Asistenta ma ajuta sa ma culc din nou in pat. Imi spune ca este normal sa ma senzatiile astea si ca de aceea este ea si tot timpul langa mine. Vreau sa dorm, ma simt epuizat. Anestezia inca isi mai face efectul...adorm.
13.05.2011 – Vineri
In cursul noptii asistentele ma trezesc de mai multe ori pt ca vor sa vada cum ma simt. Pe de o parte este foarte dragut si asta iti creaza un sentiment ca esti cu adevarat sub supraveghere. Pe de alta parte trezirea, chiar daca scurta, te face sa adormi ceva mai greu de fiecare data. Calmantele primite intravenos isi fac totusi efectul si reusesc sa adorm din nou.
Dimineata la 6.00 aceeasi procedura ca in fiecare zi: masurarea temperaturii, pulsului, tensiunii… scurta inspectie a unei eventuale sangerari la pansamente si verificare secretiei. Nimic deosebit la mine. Pulsul este ca de obicei extrem de scazut (de obicei eu am un puls de cca 38-42 bpm), dar si tensiunea este cam slabutza.. sunt in parametrii mei normali.
Isi fac aparitia in intervale sucrte toti doctorii, chirurgul, chirurgul asistent, anestezista. Toti ma intreba cum ma simt si ma incurajeaza. Ma sfatuiesc sa ma plimb usor. Asta fac pe urma, mai spre dupa amiaza.
Ma doare totusi cam fiecare miscare. Toate miscarile trec si prin musculatura abdominala, care este acum atat de afectata dupa operatie. Am impresia ca in mai multe parti, din interior, trage cineva de musculatura abdominala. Este o senzatie de febra musculara extrema. Cu greu ma dau jos din pat ca sa merg la baie. De fiecare data o asistenta sta pe urmele mele ca nu cumva sa mi se intample ceva. Ridicarile din pat sunt mai putin dureroase decat culcatul la loc. Imi dezvolt o strategie de ridicat din pat. Ma tin de picioare si ma imping de pat ca sa solicit cat mai putin musculatura abdominal.
Primele urinari sunt destul de neplacute. Pana incepe sistemul urinar sa-si faca din nou treaba te trec toate transpiratiile, mai ales atunci cand incepi sa urinezi. Aveam senzatia ca ma apuca putin de tot lesinul. Dar a trecut repede. Pe parcursul urmatoarelor zile senzatia asta a disparut si vezica a inceput sa functioneze normal. Doctorul ma intreba la un moment dat daca cred ca este nevoie sa punem o sonda ca sa urinez mai usor. Am refuzat. M-am linistit doar cand am vazut ca incepe sa functioneze.
Mi se adminstreaza prin stent diverse calmante, antiinflamatoare, antibiotic si glucoza (daca am inteles eu bine..)
La pranz am mancat putina zeama de ciorbita de la spital. Foarte gustoasa. Ai mei mi-au adus si ei niste supa si covrigi. Am rontait cateva bucatele si tot am baut, ba supa, ba ceai. Simteam ca ma umflu, dar corpul imi cerea lichide. Eliminam cat era nevoie, vezica nu putea crea multa presiune pt ca nu puteam sa folosesc aproape deloc musculatura abdominala.
Spre seara reusesc sa merg singur la baie fara asistare. Citesc cat pot de mult si ma uit la televizor. Ma plictisesc. Nu sunt obisnuit sa stau atata in pat.
14.05.2011 - Samabata
Puls, temperatura si tensiune. Inspectia pansamentelor. Parca sunt ciuruit de gloante. Asa ma vad in oglinda la baie. Se schimba pansamentele. Chirurgul imi scoate drenul prin care s-a eliminate secretia. S-au adunat 80-100ml de sange de la operatie. SUnt atentionat ca exista posibilitatea sa se invineteasca testicolele si pensiul din cauza secretiei ulterioare de sange in corp. Nu este cazul la mine, se pare deci ca intr-un fel sau altul sangerarea este oprita (as-mi explic eu lipsa invinetirii) si totul este OK.
Inca ma mai doare in cateva locuri musculatura abdominala. Acum am impresia ca plasa introdusa in cursul operatiei este prinsa cu carlige de musculatura. Deja nu mai am o durere oarba generala, ci in cateva puncte distinct, localizabile in jurul abdomenului. Simt o imbunatatire fata de ieri. Fac progrese. Ma bucur.
Spre pranz se indeparteaza stentul, insa nu inainte de a se mai administra un calmant… (??). Pe rand vin anestezista, chirurgul asistent si chirurgul. Mai intocmim formalitatile de externare, retete, sfaturi ce sa mananc, ce sa fac si ce sa nu fac in urmatoarele trei saptamani… Isi iau ramas bun de la mine. Ne vedem intr-o saptaman si ceva ca sa-mi scoata firele. Bine.
La pranz parasesc Delta Medical. Sotia, una dintre fete si mama vin sa ma duca acasa.
Ajuns acasa mancam legume la cuptor si peste la cuptor in folie. Mananc si o supa crema de legume facuta acasa. Putin. Beau mult si ma simt tot timpul extrem de balonat. Am impresia ca sistemul digestiv inca nu lucreaza cum trebuie. Iau ceva Debridat si ce mi-a mai spus chirurgul sa iau.
15.05.2011 - Duminca
Este duminca si impreuna cu familia mea iau micul dejun. Doua toasturi cu somon afumat. Ceai de fructe rece. La pranz am mancat legume la cuptor (dovlecei, ardei, morcovi, telina si cateva ciupercute mici condimentate cu tarhon si busuioc) si filet de pangrasius in folie de aluminiu cu lamaie tot la cuptor.
Mai tarziu am mancat o salata de fructe (banane, mere, portocale, stafide, capsuni cu foarte putin zahar).
Seara am mai mancat doua toasturi su somon afumat si am mai baut un ceai.
16.05.2011
Dimineata pe la ora 4.00 ma trezesc cu un feeling extrem de constipatie. Incep sa-mi fac griji daca nu cumva se intampla ceva ciudat cu tranzitul meu intestinal. Dupa operatia de joi practice nu am avut nici un fel de iesire. Ma simt extreme de umflat si incepe sa ma apese peste tot in zona abdominal. Nu stiu ce sa fac. Nu am in casa nici un fel de supozitor cu glicerina sau ceva asemenator. Nici ceaiuri diuretice. Incep sa umblu prin casa, sa ma misc cat pot, doar doar reusesc sa stimulez mai mult intestinul.
Ma uit sa vad ce medicamente mai am, care ar putea sa ma ajute acum. Iau doua pastile de Debridat si-mi fac o cafea tare. Habar nu am daca cafeaua isi face efectul laxative sau daca ma umfla mai mult. Inainte beam destul de multa cafea tocmai din cauza efectului laxative pe care il are.
Este déjà ora 5.00 si simt ca intestinul devine din ce in ce mai vioi. Am sperante. Senzatia de apasare abdominala este totusi destul de neplacuta. Intr-un final reusesc pe la 5.20 sa ies si sa ma scaun. Detensionarea este fenomenla. Ma relaxez deodata si parca sunt alt om. Ma linistesc si ma culc din nou in pat. Acum sunt convins ca toate functiile organice si-au reluat activitatea cat de cat normal. Pot din nou sa ma gandesc la viitoarele antrenamente....si la o viata normala.
